- Cele mai bune Hotel în Florența, Italia
- Compară peste 20 de site-uri de booking
- Găseşte întotdeauna cel mai bun preţ
Cele mai bune hoteluri în Florența, Italia
Florența (Firenze), leagănul Renașterii, este așezată în Toscana, pe râul Arno. Este un oraș mic și foarte turistic, de aceea ofertele de cazare abundă și, cu puțin noroc, te vei putea caza la prețuri la care nu poți spera în alte locuri. Totuși, orașul nu este potrivit dacă vrei să călătorești cu buget restrâns. Intrările la muzee și biserici sunt destul de costisitoare. La doar un click distanță, pe site-ul nostru, vei putea selecta, în funcție de preferințele tale, tipul de cazare potrivit pentru tine. Dacă ajungi aici, e o idee bună să iei o pauză de la muzee și să te destinzi în zona rurală a Toscanei.
Pentru a evita valurile de căldura din timpul verii, dar și de turiști, este mai bine să vizitezi oraşul primăvara, toamna sau chiar iarna - pentru că principalele atracții sunt în interior. Aerul condiționat nu este prea ușor de găsit în Florența. De asemenea, este înțelept să îți rezervi bilete online pentru diversele atracţii, pentru că, datorită aglomerației de vizitatori, este posibil să îți petreci minute bune așteptându-ți rândul pentru un bilet.
Florența este un oraș muzeu, care, deși este mic, îți oferă atât de multe lucruri de văzut, încât va trebui să îl revizitezi. Aici găsești palate renascentiste, celebrul David al lui Michelangelo sau alte lucrări de artă frumoasă în muzee și biserici, cum ar fi picturile lui Boticelli, Nașterea lui Venus sau Primavera. Cea mai renumită atractie turistică este galeria Uffizi, ce expune una dintre cele mai mari colectii de picturi, printre care amintim lucrările lui Giotto, Raphael, Leonardo Da Vinci, Rubens, Caravaggio, Fra Angelico și mulți alții, precum și statui grecești sau romane. Pe lângă această galerie, vei putea să vizitezi alte locuri precum Muzeul Bargello, Galleria dell’Accademia, Capelele Medici sau Muzeul arheologic. Plimbă-te și relaxează-te în grădinile Boboli, o oază a extravaganței, cu priveliști splendide. Grădinile cuprind statui, fântâni sau obiecte din colecţia Medici. Tot aici vei putea vedea muzeul de porțelan. Într-o altă zi, vizitează bisericile monastice, Santa Maria Novella sau Santa Croce. Aproape de celelalte atracții, în sudul Piazzei della Signoria, vei putea trece pe Ponte Vecchio, „Podul Vechi”, una dintre cele mai faimoase obiective turistice ale Florenței, locul a 43 de magazine, printre care multe de aur si bijuterii. Nu ar trebui să ratezi Duomo, o construcție religioasă cu fațadă din marmura roz, verde şi albă și clopot maiestuos. În interior, vei putea privi fresce de Vasari și Zuccari. La masă, răsfață-te cu un aperitivi, bufeturi cu tradiţie florentină.